Stratigrafia eocenului din regiunea de la sud-vest de Cluj

Deşi şcoala geologică romînească are o tradiţie puternică ce se sprijină pe lucrări centenare cum este Calcarul ele la Răpidea a lui Gr. C o b ă 1-cescu sau aproape tot aşa de bătrîne ca acelea ale celuilalt întemeietor al acestei tradiţii, Gr. Ştefănescu, se simţea nevoia activării muncii geologice mai ales în universitate. Aceasta s-a înfăptuit cu mult succes prin instituirea aspirantura în diferite discipline, între care şi stratigrafia sau geologia istorică, din care face parte şi lucrarea de faţă.

în evoluţia preocupărilor geologice din ţara noastră s-a resimţit pînă la instaurarea regimului de democraţie populară influenţa capitalismului, care în domeniul cercetărilor geologice s-a manifestat prin acordarea unui interes deosebit acelor formaţiuni geologice care ofereau, fără multă trudă, mari avantaje economice prin bogăţiile pe care le cuprindeau. De aceea, s-a dat o mare atenţie depozitelor terţiare noi, pliocene, din Subcarpaţi, care conţineau în ele bogate zăcăminte de petrol.

Dacă în această direcţie s-au înregistrat pînă într-un anumit moment unele progrese de suprafaţă, în schimb depozitele terţiare vechi şi depozitele mezozoice erau aproape cu totul neglijate, deşi asemenea formaţiuni geologice intră cu un procentaj impresionant în alcătuirea geologică a teritoriului B. P. Bomîne.

Plecînd de la acest considerent, primii aspiranţi în stratigrafie şi-au luat sarcina de a se ocupa de depozitele terţiare vechi şi de cele mezozoice.

Ca rezultat al unei munci susţinute, pe teren şi în laborator, sub conducerea cadrelor didactice mai vîrstnice din Universitatea din Bucureşti şi de la Comitetul geologic, tovarăşa Tătărîm a reuşit să-şi însuşească metoda de cercetare geologică în paleogen, să aplice această metodă în împrejurimile Clujului şi să dea la iveală valoroasa lucrare de faţă.

Bazîndu-se pe bogate faune de numuliţi, de moluşte şi de echinide, autoarea a făcut o minuţioasă orizontare stratigrafică a depozitelor sedimentare din regiunea cercetată, modificînd, în bună parte, scheme stra-tigrafice — devenite clasice — ale cercetătorilor din secolul trecut.

Analizînd condiţiile de viaţă în care trăiau organismele întîlnite azi în stare fosilă în sedimentele respective, a reuşit să descifreze situaţia paleo-geografică din acea vreme.

A fost pus în evidenţă, de asemenea, faptul că în anumite condiţii au avut loc puternice circulaţii de soluţii feruginoase, care s-au concentrat în soluri lateritice şi în diferite concretiuni feruginoase sau ca agent pigmentar al unora dintre orizonturile paleogenului, cum este cel al argilelor roşii inferioare.

Descoperirea în ultimii ani a zăcămîntului de fier oolitic de la Căpuş, de către geologii de la Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj, a confirmat existenţa aceluiaşi fenomen de circulaţie intensă a unor soluţii feruginoase, pe care autoarea l-a semnalat încă din anul 1957.

Ţinînd seama de fenomenul semnalat şi de posibilitatea de a se concretiza acest fenomen în zăcăminte importante de fier, lucrarea poate constitui baza unei ipoteze de lucru în vederea extinderii cercetărilor pentru descoperirea de noi zăcăminte de fier în paleogenul din nord-vestul Transilvaniei.